Bărbătești este o comună în județul Gorj din Oltenia, formată din satele Bărbătești(reședința), Petrești, Musculești si Socu.
Primele atestări documentare arată că în 1438 frații Dan, Dragomir, Patru și Cornea fii lui Stoian și Stanca Sârbu aveau în stăpânire muntele Bărbat folosit pentru pășune. Fiind moșneni ai ținutului Bărbătești.
Școala îl omagiază pe învățătorul Ioan I.Popescu (n. 1855-d.1929), ca cel care a contribuit decisiv la ridicarea clădirii în care se învață și în acest moment. În cinstea căruia a fost și ridicat un bust în incinta școlii, în anul 2022.
Școala Gimnazială ,,Ion Popescu” Bărbătești este formată din următoarele structuri:
- Școala Gimnazială Ion Popescu Bărbătesti(centru)
- Grădinița Bărbătești
- Școala Primară Petrești
- Grădinița Petrești
Specificul Școlii Gimnaziale „Ion Popescu” Bărbătești constă în accentul pus pe formarea caracterului și pe dezvoltarea personală a elevilor, printr-o îmbinare echilibrată între activitățile didactice și cele extrașcolare. Derulăm constant proiecte educaționale, ateliere creative, activități culturale, sportive și ecologice, care stimulează implicarea copiilor și spiritul de echipă.
Școala noastră oferă un spațiu educațional sigur, primitor și motivant, în care fiecare copil este încurajat să își descopere potențialul și să se dezvolte armonios. Cu o echipă de cadre didactice dedicate și bine pregătite, promovăm un învățământ de calitate, adaptat nevoilor fiecărui elev.
Ne propunem să educăm nu doar mintea, ci și inima – să formăm oameni pregătiți pentru viață, cu valori solide și încredere în propriile forțe.
„Adevărata educație înseamnă să scoți ce e mai bun dintr-o persoană.” — Mahatma Gandhi




